Explică articolul 5.2.4 din petiția către Avocatul Poporului inregistrată în 13.10.2022:
- ”Faptul că urmare a acestui cadru legal, a fost preluat controlul asupra populației, determinând segregarea acesteia conform criteriilor din interfața nepublică, urmată de excluderea prin coerciție injustă și imorală, a persoanelor care au ales să tranzacționeze valori moral competitive și legale, respectiv favorizarea prin recompensare injustă în mediul civil și instituțional a persoanelor care, voluntar sau ca urmare a hărțuirii sau șantajului, acceptă să adopte comportamente imoral competitive și/sau ilegale, pentru a ajunge la beneficii din realitatea socială a beneficiarilor fraudelor legislative; astfel, în fapt, nu există egalitate în demnitate și în drepturi între cei care aleg să tranzacționeze valori moral competitive și legale și cei care aleg să tranzacționeze valori imoral competitive și /sau ilegale, populația lipsită prin fraudă legislativă de putere, fiind constrânsă în interfața nepublică a sistemului politico-economic să se supună încălcării drepturilor și libertăților individuale.”