D20P7/1 Tranzacţionarea injustă a valorilor este tranzacţionarea în care valorile sunt schimbate pentru mai multe dimensiuni ale existenţei omului şi nu doar pentru dimensiunea pentru care a fost acceptat acordul vizibil social (fie acesta în formă scrisă că şi contract, fie doar prin înţelegere mutuală).
D20P7/2 Aceste tranzacţii nu sunt acoperite de legi şi nici de morală declamată public. Acestea sunt ilegale și/sau imorale și/sau dăunătoare sănătății.
D20P7/3 Aceste tranzacţii se bazează pe nerespectarea acordurilor şi a graniţelor dintre părţile între care se schimbă valori.
D20P7/4 Raportul de putere între părți este neechilibrat, deoarece partea aflată în poziție dominată nu poate renunta la tranzacție și nu poate denunță acordul în cazul în care s-ar solicita lucruri ilegale sau imorale, neputând să reacționeze public eficace. Aceste raporturi neechilibrate apar când ființele omenești și-au pierdut încrederea în justiție pentru a-și recăpăta demnitatea că urmare a solicitării de tranzacționare a unor valori injuste față de scopul acordului și care sunt în stare de dependentă materială și financiară.
D20P7/5 Jocurile sunt succesiuni de tranzacţîi ascunse / secrete cu un scop clar. Tranzacţiile sunt ascunse faţă de fiinţa considerată în rol de ”pradă”, care astfel nu are nici nevoi satisfăcute şi nici informaţia. Cu cât dezechilibrul este mai mare cu atât secretele sunt mai multe. Prin urmare, jocurile apar într-o societate cu atât mai mult cu cât structura socială are un dezechilibru mai mare la nivelul dimensiunii ”verticale”, adică în ceea ce priveşte distribuirea resurselor între fiinţe.
Jocurile puterii nu sunt oprite datorită raportului inegal de putere şi regulilor sociale, ele curgând până ”prădătorul” îşi atinge scopul.
Evitarea jocului se poate face refuzănd continuarea lui (atitudinea ”stop joc”). Această atitudine nu este posibilă dacă populația din zona A nu este într-un raport echilibrat de putere cu zona B.
D20P7/6 Tranzacţionarea bunurilor cu valoare injustă este consecinţa dezechilibrului la nivelul dimensiunii verticale a structurii sociale, care permite manifestarea dorinţei de profit injust.
D20P7/7 Nu este nicio diferenţă între măsura politică injustă (în dimensiunea orizontală) şi stabilirea unui preţ injust (în dimensiunea verticală). Ambele situaţii negative au la bază dezechilibrul de putere dintre părţile implicate în tranzacţie. Fiecare preţ injust plătit induce o tensiune în sistemul social.
D20P7/8 Folosirea într-o tranzacție a unei valori injuste conduce la transformarea acelei tranzacții într-una toxică. Ființa omenească care acceptă o valoare injustă într-o tranzacție își schimbă ireversibil sistemul de credințe interior până când își permite justificarea faptei față de propria conștiința.
D20P7/9 Tot modelul prezentat în acest DECOD arată faptul că dezechilibrele de la nivelul Sistemului structurii sociale sunt folosite pentru a forță / obligă / controla reacția ființei omenești față de care se încalcă acordurile și față de care se cere injust tranzacționarea unor valori ilegale și imorale, lipsind-o de libertatea de a spune NU, deoarece nimeni nu poate accepta ideea că va muri înainte de vreme, în timp ce aceia care încalcă acordurile vor trăi fericiți, precum și ideea că trebuie să se sinucidă sufletește pentru a supraviețui în celelalte dimensiuni ale existenței individuale.
D20P7/9.1 Este injust că anumite ființe să aibă acces la frumos și la fericire în toate formele ei, iar altele să fie obligate să nu cunoască nici frumosul și nici fericirea în toate cele 6 dimensiuni ale existenței ființei. Este injust că unele ființe să obțînă ușor iar altele să nu obțînă niciodată sau foarte greu. În special când vedem dezechilibrele acestea la nivelul copiilor și îi privim în ochi considerăm că ceea ce facem este exact ceea ce trebuia să facem și nu există ezitare în sufletul nostru, indiferent de dușmanii pe care soarta îi pune în fața noastră. Cum ar putea indivizii A să ignore satisfacerea nevoilor, dacă cei dragi sufletelor lor au văzut prea puțîn din frumusețile lumii, au auzit prea puțîn, au gustat prea puțîn, au simțit prea puțin și au murit înainte de vreme, răpuși de boli pentru care nu sunt medici dispuși să îi vindece, educați mult sub limitele educației utile și batjocoriți de conducători în numele unui Sistem injust, conducători care trăiesc mai mult și mai bine mult după ce ei au murit? Nu este neimportant. Acei oameni lasă în urmă bastarzi prin toate colțurile lumii, fără că nimeni să îi pedepsească, monarhi sau conducători fac greșeli plătite din greu de generații întregi, dar copiilor nu li se spun niciodată greșelile acestora, ci sunt obligați să suporte îndoctrinarea în iluzie. Fără număr sunt copiii care spun tată unor bărbați care nu sunt tații lor biologici și nimeni nu pedepsește minciuna în cea mai abjectă formă a ei. Politicieni care promit proștilor tot ce vor ei să audă, dar care se îmbogățesc nemeritat și nimeni nu poate să ii sancționeze cu toate legile pământului. Îmbogățiți injust, care îți decid viitorul în funcție de toanele lor de moment. Nu este pentru nimeni indiferent dacă prin acceptarea compromisurilor unele persoane trăiesc mai mult, iar părinții tăi și cei dragi sufletului tău mor înainte de vreme datorită acelora. Pentru aceste ființe este o ofensă permanentă proliferarea cultului smecherilor, distracția deșănțată și manifestările de fericire ale ființelor cu natură interioară inumană, precum și a slugilor lor care au renunțat ireversibil în sufletul lor la umanitate în schimbul fericirii întunecate, obținută pe seama suferinței semenilor. După cum se vede, nu suntem dintre aceia prostiți de emisiunile de divertisment din media. De netrecut este diferența.