ANALIZA CAUZEI RĂDĂCINĂ

1. A fost încărcată Analiză Cauzei Rădăcina, care a circumscris aplicarea proiectului moral „Acordul școlar”, referitor la necesitatea apariției unui contract negociabil între părintele sau tutorele legal al copilului și școală, astfel încât să fie satisfăcută nevoia educațională a copilului în funcție de aptitudinile sale. Această analiză face legătură dintre acțiunea directă în realitatea socială descrisă în proiectul moral „Acordul școlar” și proiectele teoretice DECOD și VOTUL PERMANENT, toate alcătuind astfel un tot coerent către atingerea obiectivelor asociației noastre legate de creșterea calității vieții copiilor. Analiză Cauzei Rădăcina este disponibilă acum și sub formă de articol.



2. Având în vedere acțiunile noastre benevole și altruiste legate de scopul și obiectivele asociației SOCIETATEA PENTRU PROIECTE MORALE STRUCTURATE CALITATIV focalizată pe creșterea calității vieții copiilor, în special a celor neasistati social și proveniți din familii fără vizibilitate publică, rugăm vizitatorii website-ului să se simtă liberi să transmită copiilor aceste concepte, dacă cred în justețea lor și să considere că este o onoare pentru noi dacă se implică în îmbunătățirea conceptelor, ideilor și temelor, precum și dacă sugerează link-uri potrivite pentru acestea în calitate de dovezi. În acest scop poate fi folosită adresa de e-mail office@proiectmoral.com sau pagină noastră de Facebook.

3. În cazul în care doriți să direcționați 2% din impozitul pe venit către Asociația „Societatea pentru Proiecte Morale Structurate Calitativ”, puteți găsi toate informațiile necesare în secțiunea „Contact”.