Descrierea incompletă a sistemului social, fără a identifica viziunea de ansamblu și fără a identifica părțile acestuia (primul pas din secvență logică a eșecului)
Sistemul social este studiat în cadrul sociologiei. Această știință a apărut în contextul schimbărilor radicale produse de Revoluția Franceză în 1779, precum și de Revoluția Industrială din Europa (trecerea de la o gândire fundamentată religios, la o gândire fundamentată științific, înlocuirea muncii manuale cu mașinismul și apariția controlului calității, impunerea relațiilor economice capitaliste în față celor feudale etc). În timp, s-au succedat mai multe modele de sistem social (politico-economice), care au eșuat succesiv, în special la națiunile de la baza ierarhiilor internaționale. În acest context, sociologia s-a diversificat foarte mult că știință, acoperind din ce în ce mai multe realități sociale, de o mare complexitate și diversitate, cu două excepții.
Prima excepție este legată de lipsa descrierii viziunii de ansamblu asupra sistemului social.
Această lipsa este nefamiliară, deoarece în societate conceptul descrierii viziunii de ansamblu asupra unui sistem are o largă utilizare, dovadă fiind descrierile, existente în legislație, a nenumărate sisteme, precum și existența, la nivelul multor entități din mediul microeconomic, a descrierii sistemului propriu și a proceselor pe care le include. Această lipsa este deosebit de importantă, deoarece toată legislația trebuia clădită pornind de la descrierea de ansamblu. Deși nicăieri în legislație nu este descris și sistemul social în întregul sau, există multe situații în care este utilizat conceptul de „sistem”. Pentru a fi ancorați în realitate, prezint exemple justificative, trecând peste faptul că aceste sisteme sunt în fapt subsisteme ale acelui sistem social unic, despre care am afirmat că nu are o descriere:
- – sistemul electoral;
- – sistemul de colectare de date și de informare periodică a opiniei publice privind prezența populației la vot;
- – sistemul informațional național necesar stabilirii rezultatelor alegerilor;
- – sistemele de protecție a secțiilor de votare, a buletinelor de vot și a celorlalte documente și materiale specifice perioadei electorale;
- – sistemul de asigurări sociale;
- – sistemul legal de impuneri;
- – sistemele de alianța militară;
- – sistemul național de apărare;
- – sistemul financiar;
- – sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică;
- – sistemul de carieră;
- – sistemul public de pensii și alte drepturi la asigurări sociale;
- – sistemul politic;
- – sistemul de bicameralism funcțional;
- – sistemul național de decorații al României;
- – sistemul de securitate socială;
- – sistemul judiciar;
- – sistemul energetic național etc
A două excepție, aflată în strânsă legătură cu prima excepție, este legată de lipsa identificării juste a părților sistemului social.
Și această lipsa este profund nefamiliară, deoarece în societate, conceptul identificării părților are, de asemenea, o largă utilizare, fiind de neconceput că o instituție publică sau o entitate economică etc să nu aibă cel puțîn o organigramă. Diferența dintre subsistemele sistemului social, menționate mai sus, și părțile sistemului social, este comparabilă logic cu diferența dintre procesele sistemului de management al unei entități din mediul microeconomic și compartimentele din organigramă acelei entități.
Logic, părțile sistemului social, care ar fi trebuit să fie identificate de către știință sociologică, ar fi trebuit, mai departe, să fie reflectate oficial de textul Constituției, în calitatea să de lege fundamentală. Nu are sens să căutăm părțile sistemului social luat în întregul sau în nicio altă reglementare, deoarece, tot restul de 139.537 de acte din legislația românească conține doar detalii de aplicare a legii fundamentale.
Din moment ce acum cunoaștem ce nu conține legea fundamentală, vom analiză articolul 1 din textul Constituției (fig.1) pentru a vedea ce conține în locul descrierii sistemului social luat în întregul sau și ce părți ale sistemului social ia în considerare. Pentru a fi extrem de ancorați în realitate, vom analiză comentariile specialiștilor în drept constituțional, într-una dintre cele mai credibile cărți ale momentului [2]:
- – trăsătură de stat național amintește de conceptul stat – națiune, apărut odată cu revoluția franceză;
- – teoreticienii revoluției franceze au considerat că națiunea reprezintă fundamentul statului și că, din perspectiva lor, națiunea există dinaintea statului, dar că nu trebuie confundată cu indivizii care o compun, fiind, din punct de vedere juridic, o persoană morală aparte; aflăm că națiunea reprezintă unul dintre elementele constitutive ale statului „din perspectiva pur istorică” (această justificare, prin care astfel definită „națiune” este considerată parte a statului, a avut cu siguranță un sens pentru teoreticienii care au cunoscut realitatea istorică din perioada Revoluției din Franța, mai înainte că statul român să existe pe harta lumii și are cu totul alt sens după Revoluția Industrială și după Revoluția Informațională prin care a trecut omenirea);
- – din perspectiva teoreticienilor francezi, între națiunea care fondează un stat și populația unui stat este semnul egalității; cu toate acestea, nu se poate stabili o identitate perfectă între națiune și populația unui stat, deoarece există și state multinaționale sau națiuni divizate în mai multe state precum și, așa cum este în cazul României, minorități din populație care aparțîn altor națiuni; astfel, populația devine o noțiune juridică definită prin aceea că reunește toate persoanele supuse unei aceleiași puteri unice de stat, adică toți cetățenii;
- – pentru identificarea și mai clară a populației unui stat, doctrina recurge la un al treilea termen și anume la noțiunea de „popor”, ce reunește totalitatea indivizilor care co-există la un moment dat pe teritoriul unui stat.
Din comentariile specialiștilor, rezultă că prin cuvintele alineatului 1 ale acestui articol, s-ar subînțelege existența părților sistemului social, că fiind populația (numită și națiune și popor) și statul, lucru complet ambiguu deoarece populația apare când că element constitutiv al statului, când, distinct, că suma a persoanelor supuse puterii statului.
Interpretarea că din textul articolului 1 s-ar subînțelege părțile sistemului social este infirmată imediat, de către alineatul 4 din articolul 1, deoarece, de exemplu, puterea executivă și puterea judecătorească privesc doar statul, care are rol de administrator în sistemul social, nu și populația administrată, ceea ce arată că, este în afară oricărui dubiu faptul că, textul alineatului 1 se referă doar la stat și că, în Constituție, nici în articolul 1 și nici în restul articolelor, nu sunt identificate părțile sistemului social și în special populația administrată de stat.
Lipsurile teoretice esențiale ale conceptului de sistem social, au avut și au cea mai mare contribuție morală la eșecul diferitelor forme de sistem social, în special la națiunile de la baza ierarhiilor internaționale. Consecință imediată în societate a acestor lipsuri a fost și este faptul că a determinat ființele omenești din fiecare nouă generație să își clădească experiențele de viață pornind de la o reprezentare naivă / nereală a sistemului social, la care renunta progresiv, începând cu prima criză de valori, când observă că informațiile primite în cadrul sistemului național de învățământ, de stat, particular și confesional, nu se potrivesc cu practicile reale din societate, necesare pentru satisfacerea nevoilor.
Un model de viziune de ansamblu asupra sistemului social și de identificare a părților acestuia este oferit în proiectul moral „DECOD” [16].